Despre dragoste si cuplu, de la mit la realitate!

Povesti sunt multe, si in toate exista sentimente, fie ca vorbim de dragoste, ura, compasiune, mila, dispret sau orice alt sentiment. Asa sunt relatiile umane, incarcate de sentimente si de eu. Depinde doar de perspective. Ori fiecare povesteste din perspectiva sa, iar perspectiva fiecaruia e modelata de idealuri si experiente anterioare.
Feminitatea e diferita in ochii fiecarui barbat. Pentru unii feminitate inseamna slabiciune, sa fii o domnita plapanda, aflata la ananghie, ca si orfana Vasilica , care asteapta sa fie salvata de un domn chipes si instarit, care sa o ia de sotie, sau sa o infieze. Pentru altii insa, feminitatea inseamna independenta, atitudine superioara, cultura.
Cred ca aceasta perspectiva este conturata inca din copilarie, noi femeile ne formam o idee despre cum trebuie sa arate feminitatea si masculinitatea ideala privind la parintii nostrii. In absenta tatalui, fetita va deveni mai mult sau mai putin masculina, nestiind cum sa se raporteze la barbati. Sau, indiferent de trecut, fetita poate deveni femeia Ruxandra, fetiscana venita la Bucuresti sa cucereasca lumea, urcand pe scara sociala prin casatorie.
Doar ca acestea nu sunt doar povesti, ci reprezinta realitati cotidiene, difera doar personaje, timp sau spatiu. Si nu doar femeile isi urmaresc interesele, ci si barbatii. Nu intotdeauna sentimentele sunt altruiste, uneori nu sunt deloc.
Eu ma bucur tare ca nu m-am aflat inca, si sper ca nu am sa ma aflu vreodata nici in pozitia de amanta si nici in cea de femeie inselata. Poate pentru ca principiile sunt adanc intiparite genetic, si consider ca e de preferat sa rup o relatie, decat sa tradez increderea celuilalt. SI in sens invers, marturisesc ca nu-s geloasa, ca multe dintre personajele din cartea primita cadou. De la inceput i-am zis sotului meu(pe atunci nu imi era sot, nici macar in perspectiva): ''Viata mea si fericirea mea nu se rezuma la a fi cu un barbat. EU am nevoie de un partener, nu de un sef, si nici de un fiu. Nu sunt si nu am sa fiu nicioadata casnica. Iert multe, nu uit nimic. Tradarea e dureroasa si nu trec peste. Daca te duci la alta, dus ramai.'' Nu stiu daca m-a crezut sau nu, dar i-am expus realitatea mea. O realitate adanc intiparita in caracter si mult cugetata.
De atunci si pana acum, am trecut prin multe cumpene impreuna, dar niciodata nu a fost vorba de tradare carnala. La tradare in imaginatie nu ma bag, fiecare viseaza la ce vrea :)
Ma bucur tare ca nu m-am nascut intr-o perioada in care femeia avea neaparata nevoie de barbat pentru afirmare, emancipare sau orice altceva. Din fericire, m-am nascut intr-o perioada ideala pentru femei. O perioada in care femeia este aparent sustinuta si incurajata sa isi urmeze cariera si visele, si nu constransa la o viata de casnica. Desigur, nu toate sunt facute sa fie femei de cariera, unele isi doresc doar familie, altele doar cariera, si altele vor si una si alta.
La mine sunt de vina cartile. Am citit dintotdeauna tot ce mi-a picat in mana, de la Anna Karenina la ''Doamna cu ochelari negri'' scrisa de Sidonia Dragusanu, de unde sunt si personajele descrise mai sus. Neavand parintii aproape, nu am avut de unde sa imi iau idealul, poate doar de la bunica. Asa ca m-am refugiat in carti, si mi-am creat propriul ideal, unde feminitatea inseamna si independenta si slabiciune, si determinare si delasare, si dragoste si ura, si mila si dispret; unde femeia este echilibru de sentimente, stalp de sustinere ori apa curgatoare, sef si angajat; unde barbatul este partener si completare, dar nu neaparat necesar.
Si la mine si sotul meu au trecut 4 ani de relatie, 2 de casatorie si o minunatie, combinatia perfecta dintre noi doi. Cu bune, cu rele, am ramas impreuna, pana cand nu om mai vrea sau nu om mai putea sa ne suportam.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019!