#Jurnaldecroitorie

Bunicul meu este croitor de vreo 72 de ani. El si mamaia m-au crescut pana am plecat la scoala, si tot ei m-au invatat iubirea fata de croitorie. Masina de cusut mi-era si jucarie si profesor. Am invatat sa surfilez inainte de a stii sa scriu, sa croiesc inainte de a merge pe bicicleta, eram ajutorul de nadejde. Tataiul meu este printre putinii croitori care pot face un costum fara proba. Doar cu masuratori. Mi-aduc aminte cu drag de copilarie si de vorbele lui:- Patricica, daca stii sa cosi, nu ai sa mori niciodata de foame!

Nu am facut bani din asta insa papusile mele au avut tare multe haine. Si acum croiesc pentru copiii mei. Cusut si Brodat, astea doua mi-au fost prietene mult timp.

Daca vine vorba de accesorii croitorie, am o tona, de materiale nici nu mai vorbesc. Nici un blug nu a fost aruncat, ci reinventat. Pacat ca nu am o masina buna de cusut. Of, asa de dor imi e de zilele in care ma ascundeam sub masa de croitorie sa aranjez acele, atele si materialele. 

Si acum mai am din ele. Si reviste, si carti cu modele de cusut si brodat, pentru oameni sau papusi. Si sper sa le pot insufla si copiilor mei dragostea pentru croitorie.

Nu stiu cum este la altii, insa la mine, atunci cand cos, mi se goleste mintea,  e ca o meditatie care alunga orice grija.

Ce n-as da sa mai fiu copil, cand totul era la fel de simplu ca o rochie de papusa.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020!