marți, 12 octombrie 2021

Alegeri naturale!

Sunt mamă, iar când vine vorba de alegerea nutriției și tratamentelor pentru copiii mei, aproape întotdeauna merg pe natural. Până să am copii, nu mă interesa foarte tare ce conțin medicamentele, și luam fără probleme orice îmi eea prescris. De când am devenit mama însă,  ușor, ușor am început să ma îndrept spre variantele naturale,  asta după ce am citit mult și m-am consultat cu mai mulți medici ce preferă variantele naturiste.  Desigur, în unele cazuri, medicina alopată este mai indicate, dar dacă mi-aş îndopa copiii cu antibiotice la fiecare roșu în gât,  când ar fi neapărată nevoie de antibiotic nu și-ar mai face efectul. 
Da, fac parte din generația care scăpa de răceală cu frecție cu spirt, de guturai cu cartofi răzuiţi la gât,  de febră cu oțet în șosete, și cam de orice cu ceai de plante. Ceaiul de plante era bun la orice, bunica m-a vindecat de infecții urinare, de răceli,  de eczeme cu ceaiuri.  Pe atunci nu erau creme la orice aruncătură de băț, și până ajungea mama de la București cu medicamente, eu eram deja bine. 
Din toate acestea, copiilor mei le dau doar ceaiuri, în scop terapeutic, siropuri de plante, de exemplu acum sunt răciți, iar tusea le-a trecut cu 3 zile de Plantusin. Nu mă înțelegeți greșit, orice tratament administrat este cu acordul pediatrului, o doamnă doctor minunată care nu este adepta antibioticului la primele mucozități. 
Variantele naturale sunt preferatele mele, atunci când este posibil,  pentru că nu distrug echilibrul natural al corpului, care au nevoie doar în cazuri extreme de ajutor agresiv în lupta cu virușii. 
Drept dovadă,  copiii mei răcesc foarte rar, și doar ușor,  maxim 2 zile de febră moderată și mucozități. Am o prietenă însă,  al cărei copil a primit antibiotic de fiecare dată și răcește în anotimpul rece 1 dată pe lună. 
Natura este parte din noi și noi suntem parte din natură,  iar atunci când se poate,  sunt de preferat alegerile naturale,  desigur, cu acordul medicului,  eu nu susțin că un virus agresiv poate fi tratat fără medicamente de sinteză. 
Însă eu pentru mine și familia mea, aleg naturalul atunci când se poate, și mențin un echilibru.  Soțul meu de exemplu nu ia absolut nimic în răceală și are o imunitate de fier, răcește o dată pe an, de obicei când încep copiii grădinița. 
Ce folosesc eu: pentru tuse:Plantusin pentru copii sau adulți(la mine)
Algoplant pentru dureri de cap, am migrene îngrozitoare care trec destul de repede cu varianta asta,  după ce am încercat toate analgezicele posibile.
Iar pentru imunitate, pentru mine personal folosesc zinc+ d3, varianta de la Fares, pentru că are în componență doar ingrediente naturale. 
Și desigur ceaiuri în scop terapeutic pentru copii, iar pentru mine, ceai de plăcere,  în scop terapeutic sau în loc de cafea. (Teina e mai bună, și mă trezește mai repede) 
Va las mai jos o poză cu micuțul meu care îmi aduce Plantusin din dulap când știe că e ora de sirop :)


Voi ce alegeți pentru voi și familia voastră? Va aștept în comentarii cu păreri!

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2021!

2 comentarii:

Andreea spunea...

Multumesc mult pentru recomandari!

Roxana spunea...

Ma bucur sa vad ca postezi din nou :D