duminică, 21 octombrie 2018

Nici o masina ca BMW seria 5!

Atunci când ai o mașină ca BMW X5, lumea pare altfel. Deci chiar dacă ești o amețită ca și mine, poți conduce. Mai ales că are cutie automată, asistent driving, asistent de parcare, practic oricine poate conduce o astfel de mașină. E frumoasă, e fiabilă, e rezistentă, e ușor de condus, are consum decent.
Dar cum trăiesc în minunatul București, oricât de bine aș conduce, nu am scăpat de lovituri și accidente ușoare. Nu neapărat din cauza mea, poate doar la parcările laterale am mai zgâriat-o ici colo.
Într-o zi cu soare, tocmai ce plecasem de la spălătorie, pentru că nu suport să văd mașina murdară, mă asigur frumos, semnalizez, nu venea nimic. Tocmai atunci, accelerează un șofer(să îi zicem așa) de la colț, și intră în mine atât de tare, că au pornit airbagurile de pe partea lovită. M-a bușit bine, ce mai. Portieră îndoită, bara spartă, farul față dreapta spart, airbaguri. Buuun. Trag pe dreapta, trage și el, vine poliția( au sunat băieții de la spălătorie), la naiba, și aveam atâta treabă. Da ce să facem, stau să rezolvăm. De reparații nu-mi fac griji, am asigurare și un salon de reparații de încredere, iar piesele originale BMW și orice accesorii originale BMW, găsesc pe eXclusiv OEM.

De ce cumpăr piese de BMW de la eXclusiv OEM? Păi e simplu, să zicem că un om de 120 de kg și 2 metri are nevoie de un transplant de inimă. Ei bine, acestui om nu îi poți transplanta o inimă de găină( ipotetic vorbind, nici nu ar fi posibil), ci o inimă de la un alt om, sau una artificială, construită specific pentru el. Ei bine, cam așa e și cu BMW-urile astea. AU nevoie de piese originale, accesorii originale, ulei original BMW. Ca să poată funcționa optim. Altfel se strică, și te trezești că de fapt nu ai făcut nici un fel de economie( știți voi cum e moda la români, „iau de dincolo că e mai ieftin„). Păi mă omule, dacă îți permiți o măgăoaie de X5, îți permiți și piese originale pentru ea, ca să fie calitate până la capăt. Zic și eu.
Bun, și ca să revenim la bușeala de la spălătorie, Domnul ”mare șofer” care a intrat în mine, urla cât îl țineau plămânii că nu m-am asigurat eu, dar nu ar fi zis că era cu ochii în telefon. Noroc cu băieții de la spălătorie, că au văzut toată faza, că altfel își repara și nenea mașina pe banii mei. Iar eu practic nu am avut ce să fac, eu l-am văzut că vine, dar dacă trăgeam de volan, intram în ăla de pe contrasens, dacă acceleram, intram în gard, dacă dădeam înapoi, îl loveam pe cel care ieșea din spălătorie după mine. Așa că nu am făcut nimic. L-am lăsat să urle, am stat de vorbă cu polițiștii, am semnat amiabilă, și am plecat la diagnoză. La diagnoză, băieții s-au crucit când au văzut. (Nu intru în detalii cu marca de mașină pe care o deținea celălalt, și nici cum arăta mașina după ce a intrat în mine) Asta pentru că a venit și nenea cu mine, a zis că dacă se pricep băieții așa tare cum îi laud eu, poate i-o repară și lui. Și ca să clarific, s-au crucit când au văzut minimul de ravagii asupra mașinii mele, și cum arăta mașina lui. Long story short, trebuie îndreptată portiera, vopsea, altă bară, farul înlocuit, airbagurile schimbate, și oglinda. Le zic că am multă treabă, îmi dau altă mașină, dau comandă pe eXclusiv OEM de bară față BMW X5 originală, ulei BMW, oglindă originală BMW, tot, tot , tot ce trebuie înlocuit. Și plec liniștită în treaba mea, știind că mașina e pe mâini bune, și o voi avea în câteva zile ca nouă.


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018!

Niciun comentariu: