Buna, eu sunt
Peter Iepurasul, si am o geaca albastra. Am urechi lungi, blana pufoasa si un
nas roz. Si m-am gandit sa va spun povestea mea, ca tot a aparut filmul despre
mine in cinematograf, pe 30 martie 2018.
A fost odata ca
niciodata o Padure Fermecata, in care toate animalele puteau vorbi, erau
prietene cu vrajitorii si oamenii, si traiau in armonie. Padurea fermecata se
afla undeva la nord de Taramul de Nicaieri, iar prima la stanga se afla Oz,
chiar langa Arendelle.
In padurea asta
fermecata m-am nascut eu, Peter, al 14-lea frate, si am si o sora. Asa-s
familiile iepuresti, numeroase tare. Iar la nastere, am primit cadou de la Zana
Albastra o geaca albastra, care ma protejeaza de primejdii si imi poarta noroc(
e fermecata bineinteles)
Viata in Padurea
Fermecata era minunata, morcovi si varza din belsug, prieteni multi, soare,
flori, oameni faini, vrajitori draguti. Iar eu, iepuras agitat si curios, m-am
gandit intr-o zi sa vad ce se afla dincolo de Padurea Fermecata, unde nimeni nu
a mai ajuns, si unde nu avem voie sa mergem. Nu stie nimeni de ce, dar nimeni
nu se apropie. Asa ca mi-am luat bocceluta si am plecat. Prietena mea Bellina
Pufosica m-a urmarit indeaproape sa fie sigura ca nu patesc nimic; insa, eu, ca
un impiedicat ce sunt, la marginea padurii mi s-a parut ca vad cel mai mare
morcov posibil intr-o lumina albastruie, si, mergand dupa morcov, am cazut
printr-un portal si am ajuns pe un taram necunoscut. Bellina a sarit dupa mine,
si a aterizat pe urechile mele. Chiar ca am facut-o de oaie de data asta.
Cand am vazut
unde am ajuns mi-a picat fata, nu mai vazusem asa ceva niciodata. AM ajuns
intr-un loc plini de oameni si niste cutii ciudata care transporta oameni, dar
fara cai. Problema era ca nu stiam cum sa ajung inapoi acasa. Asa ca am luat-o
pe Bellina de mana si am plecat la drum sa cautam un vrajitor sa ne trimita
inapoi. I-am vandut gogosi Bellinei, dar nu aveam ce sa fac, ca era tare
speriata, asa ca i-am zis ca stiu unde sa gasesc un vrajitor, dar habar nu am.
Mergand pe strazile astea ciudate, am dat de cativa oameni mici, copii adica,
care s-au speriat cand i-am intrebat unde gasim vrajitorul si au luat-o la
fuga. Toti au fugit mai putin o fetita. Iar ea ne-a zis ca in lumea asta
iepurasii nu vorbesc, dar a fost de acord sa ne ajute. Mi-era tare teama ca nu
ne vom mai intoarce acasa niciodata, insa pe drum spre vrajitor, ne-am distrat
tare cu fetita, Maya o chema. Maya ne-a dus intr-un loc numit parc, unde am
mancat cel mai bun lucru din lume, care se numea inghetata. Apoi ne-a plimbat
intr-o cutie foarte mare plina de oameni, numita autobuz( ce lume ciudata, nu?),
iar dupa cateva ceasuri, uitandu-ne pe geamul cutiei, Bellina a scos un tipat
care m-a speriat asa de tare, ca erau sa imi cada urechile. A tipat pentru ca
pe o cladire mare mare, eram eu. Nu imi venea sa cred. Fetita atunci a zis ca
acolo trebuie sa coboram, si am intrat in cladirea respectiva. Am inteles ca se
numea cinematograf. Iar acolo era filmul despre mine( am aflat ulterior ce
inseamna film, dar pare ca oamenii de pe taramul asta ma adora, mai ales
oamenii mici). In spatele locului unde se vedea filmul, am gasit vrajitorul
care m-a trimis inapoi in lumea mea pe mine si pe Bellina. Insa, daca sunteti
curiosi, ma gasiti la cinema. Promit ca este un film pentru intreaga familie,
va veti distra cu siguranta. Si ca sa va convingeti, va las aici trailerul filmului. Pupici pufosi!
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018!