Nu știu cine a inventat blugii, dar să ii dea
'al de sus sănătate. E cea mai buna invenție de la electricitate încoace. De
ce? Pentru că poți combina blugii în toate felurile, la orice fel de ținute. Să
vă zic ce am pățit. La începutul sarcinii am primit o pereche de blugi de damă de la mama.
Super tari, cu talie joasa, ușor skinny, extrem de confortabili, care arată
formele întocmai. Buuun. Bineînțeles că nu i-am mai putut purta când m-am pufoșit
si a crescut burtica. Așa că au rămas in dulap. Iar zilele trecute, mi s-a pus
pata sa fac ordine în șifonier. Încă nu am ajuns la formele de dinainte de
sarcină, dar am slăbit destul de mult, și nu știam cu ce sa mă mai îmbrac. Așa
că am probat blugii. Și îmi veneau peeeerfect. Bucurie, euforie, am donat tot
ce era mai mare, și am rămas cu minunații blugi și restul de pantaloni care nu mă
încap încă. E, și cum nu mai stau doar acasă, o săptămână, mai exact pană intră
banii, va trebui să mă descurc doar cu blugii ăștia, care întâmplător, sunt și preferații
mei. Așa că săptămâna mea va arăta cam așa:
Lunea pe tocuri: blugii, o pereche de botine, găsită
la categoria încălțăminte
de damă, un body-cămașă negru, ușor lucios, și un sacou cambrat. Evident,
geanta de piele, să se asorteze cu botinele, și părul despletit( e foooarte
lung și îl las destul de rar despletit)
Marțea în converși: după o zi întreagă pe
tocuri, picioarele mele au nevoie de suprafețe plane și confortabile; deci
blugii, converșii, tricou cu echipa în care joacă soțul și un minunat hanorac
Under Armour albastru. As putea să îi zic și Marțea Albastră, pentru ca tot
outfitul e albastru, doar tenișii sunt albi.
Miercurea zăpăcită: zăpăcită pentru că de obicei la mijlocul săptămânii sunt deja extenuată de program, și outfitul e compus din ce nimeresc: blugi, ghete de piele, moi si confortabile, o bluză casual neagră, și paltonul negru, dacă e nevoie.
Joia colorată: joia am ședință de terapie cu
un băiețel, drept urmare outfitul trebuie să fie comod, și să nu mă doară
sufletul daca se pătează, și să mă pot tăvăli pe jos in voie: blugi, teniși,
tricou polo curcubeu și hanorac.
Vineri: Oh happy day, vine weekendul, curățenie,
cumpărături, mâncare, treabă multă, somn puțin, dar azi ies în oraș după
terapia cu copilul, așa că trebuie să fiu cât de cât classy: blugi, pantofi cu
toc(mă descalț la ședința de terapie) și o cămașă ușor lărguță, cu mâneci
trei-sferturi, cu model tradițional, aduce puțin a ie. Pe deasupra, paltonul
crem, și geanta crem. Azi nu asortez geanta la pantofi.
Sâmbătă: pai ziua începe cu piața, și se
termină cu o ieșire în parc(trebuie) așa ca: blugi, adidași pentru alergat
violet(merg mult pe jos azi)tricou mulat și decoltat, roșu, și dacă e nevoie,
geaca de toamnă(e rozalie)
Duminică: duminica e zi de plimbări deci din
nou blugi, converșii sau adidașii, pulover subțire, casual, albastru metalizat.
Poze cu mine îmbrăcată nu am, nici nu are cine să îmi facă și nici nu sunt pregătită
"să ies in lume".
Voi cum ați purta blugii o săptămână întreagă?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog
2018!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu