luni, 10 octombrie 2022

Somn liniștit cu Confort Merino!

Somn liniștit!

 

Vă aduceți aminte serile alea friguroase de iarnă, în care îți era teamă și să respiri afară?

Îmi aduc aminte cu drag de zilele acelea, când veneam după o zi plină la derdeluș, și mă ascundeam sub plapuma grea și groasă plină cu lână moale, și care îmi ținea de cald până dimineață, când mamaia mă trezea cu pâine cu gem și ceai. Deși făcea focul, nu se făcea mai cald de 19-20 de grade în cameră, și se pare că temperatura ideală de somn este de 16-19 grade, și adevărul e că întotdeauna m-am odihnit mult mai bine la o temperatură mai scăzută în cameră, deși sunt o friguroasă din fire. Poate și din cauza reumatismului cu care m-am născut. Însă o plapumă grea mă ajută și să scap de frig și de durerile groaznice de oase în nopțile reci.

După ce am născut, am descoperit că și copiii mei dorm mult mai bine atunci când este mai frig în cameră, băiatul meu chiar mă pune să dau drumul la aer condiționat înainte de somn.

De mult timp căutam o plapumă ca cea din copilărie, care să îmi încălzească și trupul și sufletul, amintindu-mi de nopțile fără griji din copilărie. Din fericire acum sunt multe opțiuni pe piață, și am găsit ceea ce căutam la Confort Merino.  

Produsele lor sunt absolut minunate, moi și călduroase, numai bune pentru nopțile reci. Și la cum se oprește căldura în sectorul 4 când ți-e lumea mai dragă, e cea mai bună investiție pe care o poți face, și ca să fie tacâmul complet, au și perne la fel de minunate.




Numai când mă uit la poza asta, mă gândesc că voi retrăi seară de seară serile din copilărie, copilăria minunată cu plapuma groasă a bunicii, sub care mă ascundeam și uitam de orice m-ar fi putut necăji atunci.

Pentru un somn cât mai liniștit, medicii specialiști în tulburări de somn recomandă o temperatură cât mai scăzută în cameră, nu doar pentru a dormi liniștit, ci și pentru a adormi mai repede. Și pentru a ajuta corpul să își regleze temperatura pentru a fi optimă unui somn liniștit, cei de la Confort Merino au găsit soluția perfectă prin produsele lor din lână, care nu doar că sunt folositoare, arată și foarte bine și sunt ușor de întreținut.

Fără un somn de calitate, pot apărea foarte multe probleme de sănătate, cum ar fi stre crescut, anxietate, creștere în greutate, iritabilitate, și multe altele. Mai ales dacă ești mamă singură ca mine, cu doi copii cu autism, și nu prea ai parte de somn mult, măcar să fie de calitate. Așa că următoarea mea investiție va fi în aceste produse de calitate în care să mă răsfăț pe mine și somnul meu, și cu siguranță mă va ajuta să dorm bine după o zi agitată și plină de întâmplări care de care mai stresante. Așa că dacă vrei să dormi bine, și să îți îmbunătățești calitatea vieții printr-un somn odihnitor, aruncă un ochi și aici https://www.confortmerino.ro/blog/articole-despre-lana/confort-lana-noua-colec%C8%9Bie-confort-merino și alege-ți cea mai bună soluție pentru tine și familia ta. Cu siguranță nu vei regreta. Și nu uita să reglezi și termostatul între 16 și 19 grade.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022!

Niciun comentariu: