joi, 29 noiembrie 2018

Dragoste la prima vedere!

Se spune ca prima intalnire nu se uita niciodata, la fel ca prima iubire, mai ales daca cel cu care te intalnesti ajunge sa iti fie sot. 
Desi eram vecini de cartier, nu ne-am intalnit niciodata, pana sa ne cunoastem pe o aplicatie de socializare. Eu aveam un program extrem de incarcat, faceam mult voluntariat pe vremea aia, aveam o groaza de proiecte, si nu prea aveam timp de cunoscut alti oameni. Inainte de a ne intalni fata in fata, am vorbit foarte mult in cadrul aplicatiei, apoi pe Facebook, apoi la telefon. Vorbeam ore intregi la telefon, pentru ca eu eram plecata din oras cu un proiect studentesc, de unde m-am intors mai devreme cu o zi. Am vorbit cu el tot drumul, si m-a surprins asteptandu-ma la metrou, deci teoretic, aia a fost prima intalnire. Insa prima intalnire oficiala a avut loc dupa ce l-am intrebat eu: -Auzi, da tu ai de gand sa ma inviti in oras odata sau nu?
Si ne-am intalnit dupa cateva zile.
Am avut emotii mari legat de imbracaminte, cum sa ma imbrac, in asa fel incat sa imi stea bine, sa ma simt bine, si sa nu ies prea tare in evidenta. Desi avand un bust extrem de generos, oricum as fi iesit in evidenta. Asa ca am ales o rochie casual-eleganta, neagra, lunga, cu decolteu dublu(si in fata si in spate) in V. Am ales o pereche de pantofi cu toc mic, pentru ca nu ma inteleg foarte tare eu cu tocurile. De sacou sau palton nu era cazul, pentru ca era luna iulie, si extrem de cald, chiar si noaptea. Asa ca am luat in geanta un bolero, just in case. Rochia era o combinatie intre cele doua de mai jos, mai mulata si mai decoltata.

Aceeasi rochie am purtat-o si in seara in care m-a cerut de sotie, la 1 an si o luna de la prima intalnire. Deci as putea spune ca vestimentatia aleasa de mine a avut mai mult decat efectul scontat. :) Cand l-am intrebat ce parere a avut la prima intalnire, mi-a zis ca a ramas uimit de cat de frumoasa eram imbracata asa, cu parul desfacut, chiar daca singurele bijuterii erau un lantisor din argint, subtire, finut si cu un pandativ in forma de berbec(zodia mea si actualul nume, haios, nu?) si un set de cercei, tot din argint, la fel de finuti si delicati. Nu a uitat nici acum cum eram imbracata, si daca scot rochia din sifonier, stie ca e pentru o ocazie speciala. Poate ca nu haina il face pe om, dar omul trebuie sa stie cum sa poarte haina, si cum sa o accesorizeze :) Prima voastra intalnire cum a fost?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018!

Niciun comentariu: