Cu
siguranță marea majoritate a oamenilor au auzit de BCR, și de platforma Bursa Binelui. Dacă nu de
platformă, de bancă ați auzit cu siguranță.
Prin
Bursa Binelui, zeci de proiecte pot primi donații, fără a fi comisionate de
platformă. Oricine poate dona, este nevoie doar de un card, cu care se pot dona
minim 5 lei și maxim 1000 de lei, prin intermediul Euplatesc, deci plata
securizata, și fără comision.
Pe
lângă donații, ONG-urile pot găsi și voluntari pe platformă. Minunat, nu?
Prin
Bursa Binelui poți face fapte bune tot anul. Și eu am un proiect de suflet, ce
urmează a fi postat pe Bursa Binelui, și sper sa putem participa și la
Campionatul de Bine.
Proiectul
meu sună cam așa:
„``Genialitatea
constă în a vedea lucruri în sămânță`` Lao Tzu
Mă numesc Patricia Berbec, sunt psihopedagog și de aproximativ 6 ani lucrez cu copii cu cerințe educaționale speciale. Am fost și voluntar, am fost și shadow, am fost și terapeut, am fost și prietena pentru acești copii. Iubesc copiii nespus, și de când am fost voluntar in Danemarca și Iordania in centre pentru copii cu aceeași afecțiune, mi-am dorit să fac mai multe pentru aceste minunății de copii. Știu, mulți dintre voi nu știu ce este autismul, și mai mulți nu au luat contact cu un astfel de copil. Dar vă zic eu, acești copii sunt minunați, te învață să trăiești în prezent, te îndeamnă la calmitate dar te pot și duce la extrem.
Așa că mi-a venit ideea unui Centru de pregătire pentru viață. De ce un astfel de nume? Pentru că tot mai mulți părinți se gândesc ce va face copilul lor după ce ei nu vor mai fi? Ce s-ar întâmpla cu acel copil daca ei ar pleca la cele veșnice? Și au mare dreptate, la noi în țară nu există programe care sa îi pregătească pentru viață, care să îi sprijine după vârsta majoratului. Și daca există sunt mult prea puține. Eu îmi doresc să schimb asta, și in acest sens am creat Asociația pentru Educarea si Integrarea Tuturor.
In Romania anului 2018, 1 din 10 copii este diagnosticat cu autism. Un diagnostic devastator pentru părinți. Un moment din care începe calvarul. Calvarul nopților nedormite, sutelor de ore de terapie, credite peste credite, totul pentru ca al lor copil sa aibă o viață decentă și autonoma. Toți ne dorim asta pentru copiii noștri, nu?
Știu, sunt atâtea cazuri in care sunt necesare donațiile pentru a salva o viață. ȘI eu am donat pentru astfel de cazuri si o sa mai donez. Însă eu va cer pentru a salva nu doar o viață, ci sute de vieți. Nu doar ale copiilor, ci si ale părinților lor, si ale persoanelor care vor fi angajate in cadrul centrului. Și veți contribui si la salvarea mea. Pentru ca îmi doresc din tot sufletul sa fac ceva pentru acești copii, sa îmi pot lua copilul cu mine la munca. Pentru că acest centru va salva nu doar o familie, pe a mea, ci zeci alte familii. Mi-aș dori să am eu banii necesari sa fac acest centru, însă nu ii am, deși muncesc pe brânci. Însă sunt dispusă să ofer diferite cadouri pentru donații. Pot picta, pot realiza diferite obiecte decorative, haine personalizate, etc. Totul pentru împlinirea unui vis arzător. Cum zicea si Walt Disney:``Dacă poți visa ceva, poți si realiza acel lucru``. EU am încredere in oamenii de lângă mine, ca nu vor rămâne indiferenți. Am încredere ca prietenii mei mă vor ajuta, daca nu cu donații, cu un share. Pentru ca dar din dar se face Rai. Orice donație este binevenita. Pentru tine o cafea, sau un pachet de țigări, sau o guma, pentru noi e mai mult de atât. Pentru ca ușor, ușor se vor strânge, iar când se vor strânge toți banii, acești copii vor avea o a doua casă, care îi va pregăti pentru viață, iar părinții vor avea liniște în suflete, pentru ca vor ști că ai lor copii minunați se afla pe mâini bune zi de zi.
Daca s-a construit un spital din mărinimia romanilor, sunt convinsa că și acest centru se va putea deschide!

Centrul va fi
unul multifuncțional, si va include atât educație formală din Curricula națională,
adaptată fiecărui copil, cât și toate tipurile de terapie, precum și educație
pentru viață( în urma unei evaluări, copilul va participa la ateliere de
meserii, pentru a învăța o meserie care i se potrivește si pe care o poate face
fără probleme. După vârsta de 18 ani, voi face tot posibilul sa îi integrez pe piața
muncii, si vor fi sprijiniți oricând vor avea nevoie de persoane specializate.
Pe lângă toate acestea, se vor organiza evenimente de sprijin pentru părinți si
socializare. Din păcate, nu am cum sa fac sa fie gratis, pentru ca specialiștii
trebuie plătiți, însă costul lunar pentru fiecare copil înscris, va fi infinit
mai mic decât cheltuie părinții pe terapii, shadow si altele. În centru vor fi copii cu vârste cuprinse între 2
și 18 ani, precum și o grupa specială de adulți.
Pentru prietenii mei: Săptămâna asta este Sf. Andrei și e și ziua mea, în loc sa îmi luați cadou, va rog donați, cat vreți si cât puteți. Va mulțumesc tuturor!”

Iată,
deci, doar un exemplu de proiect care poate primi donații, și care poate
recruta voluntari prin Bursa Binelui, platformă de fundraising și crowdfunding
pentru proiecte ce pot ajuta comunitatea locală, și o pot uni deopotrivă, pentru
cauze ce pot avea impact. Pentru că din ce în ce mai multe proiecte reușesc să
strângă fondurile necesare prin donații online.
Acest
articol a fost scris pentru SuperBlog 2018!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu